Grupul de Comunicare Strategică a prezentat o informare privind situația paturilor din secțiile ATI, alocate tratării pacienților infectați cu Covid. Potrivit sursei citate, luni după-amiază, doar șapte județe mai raportaseră locuri libere, în total nu mai mult de 19, la nivel național.
“În data de 20 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms la ora 14.00, la nivel național există 1087 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Dintre acestea 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 (obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.).
De asemenea, 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 237 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu mai sunt paturi libere la acest moment”, precizează GCS.
Cele 19 paturi libere au fost raportate astfel: Arad – 1, Brașov -5, Constanța – 1, Iași – 3, Sibiu – 3, Tulcea – 5, Vaslui – 1.
Autoritățile au anunțat că lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
„În procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”, a mai transmis GCS.
Prahova dispune, în prezent, de 22 de locuri la ATI-Covid, toate fiind raportate ca fiind ocupate. Numărul total de locuri destinate îngrijirii pacienților cu COVID-19, în Prahova, este de 380, dintre care 288 de paturi au fost raportate, luni, ca fiind ocupate.
Sursa: Realitatea de Prahova