Astăzi 13 ianuarie a.c., în intervalul orar 9:30-13:00, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a organizat o acțiune punctuală, cu efective mărite, în localitățile Sintești și Jilava, din județul Ilfov.
Acțiunea este coordonată de conducerea IPJ Ilfov.
Așadar, 84 de polițiști ilfoveni de la subunitățile din teritoriu și structurile de ordine publică, rutieră, investigații, criminale, economic, arme și muniții, acțiuni speciale și criminaliști acționează în sistem integrat împreună cu 16 reprezentanți ai Gărzii de Mediu Ilfov, 8 jandarmi ilfoveni și 12 lucrători ai unei societăți de energie electrică, pentru asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea infractiunilor ce aduc atingere mediului înconjurător, combaterea faptelor de evaziune fiscală și a celor de furt de energie electrică, pentru depistarea și identificarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, pentru depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, și nu în ultimul rând pentru identificarea și depistarea persoanelor care nu respectă regimul armelor și munițiilor.
Pe parcursul activităților vor fi dispuse măsurile legale care se impun, urmând ca acestea să fie centralizate la finalul acțiunii.
În cadrul acțiunii de astăzi, 13 ianuarie a.c., desfășurată în localitățile Sinteși și Jlava au fost legitimate 196 de persoane, au fost controlate 131 de autovehicule, iar polițiștii de la arme, ordine publică și economic au verificat 4 societați comerciale.
În urma neregulilor constatate în cadrul acțiunii desfășurate, forțele de ordine au aplicat 40 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 309180 lei, din care 29 sancțiuni au fost aplicate de către polițiștii rutieri și ordine publică conform O.U.G.195/2002, o sancțiune conform Legii 132/2017, 4 sancțiuni conform O.U.G. 195/2005, 2 sancțiuni conform O.U.G. 92/2021, 2 sancțiuni la O.U.G. 28/1999 de către polițiștii de la economic,1 sancțiune conform Legii 295/2004 și 1 sancțiune conform H.G.11/2011 acestea din urmă fiind aplicate de polițiștii de la arme.
De asmenea a fost dispusă măsura complementară de încetare a activității unui operator economic.
În cazul unei persoane, verificate de către polișiștii de la arme în baza legii 295/2004, aceștia au dispus măsura complementară de anulare a dreptului de a deține arme.
Polițiștii de la economic au confiscat de la un operator economic suma de 160 lei.
Nu în ultimul rând, polițiștii ilfoveni au constatat 11 infracțiuni de furt energie electrică și au reținut 7 certificate de înmatriculare.
Sursa: Realitatea de Ilfov