Consultantul politic Miron Mitrea, invitat permanent în emisiunea Culisele Puterii, la Realitatea PLUS a comentat, duminică seara, înregistrările explozive apărute în spațiul public din care reieșea că Marian Vanghelie ar face planuri politice pentru Mircea Geoană.

„Deci eu cunosc pe Marian Vanghelie de 30 de ani. E vocea lui. O bună parte din termenii pe care folosește sunt ai lui. Referirile a Mircea Geoană sunt ai lui. Eu știu cum gândește Jonică n-am auzit-o, Mircea da. Povestea cu ceasul e adevărată. Povestea că îi spune că e fricos e adevărată. Nu odată a spus Marian despre Mircea că e fricos. Că nu se ține de cuvânt, am spus-o și eu. Și Marian spune despre asta, pentru că este unul dintre cei care, deși a fost foarte apropiat de el, s-a fript destul de tare. Deși l-a susținut suta la suta. A fost cel mai bun susținător al lui Mircea. Deci sunt lucruri adevărate care pot să le certific că fac parte din modul în care vorbește Marian Vanghele și că se referă la Geoană, că așa spunea mereu. După aceea s-au despărțit, că m-am mai văzut și eu cu Marian. Nu foarte des, dar ne-am văzut. Nu știu dacă este în campanie sau nu, habar n-am. 

Știu că s-a enervat un candidat, adică Mircea, că de unde știu lucruri de la el din campanie. Păi știu și că ți-au plecat săptămâna trecută iar o grămadă de oameni. I-ai dat pe unii afară crezând că sunt oamenii mei, nu o să ajungi tu să afli… Dar asta e altă mâncare de pește. E chestia de informații. Când ești, ai meseria mea, trebuie să ai informații.

Eu cred că Marian ar fi vrut să-l sprijine pe Mircea. Că nu prea avea cu cine să joace. Și lui îi place jocul politic. El nu-l mai iubește pe Mircea. De când a făcut Mircea chestia cu ceasurile, pe care le-a scos cadou de la Marian, s-a dus și l-a predat la Procuratură. Da, deci Marian nu-l mai iubea foarte tare. Avea și toate motivele.

Eu, de când îl cunosc pe Marian, nu prea cred eu că s-a apucat el așa, de capul lui, să facă campanie, să strângă semănături pentru Geoană”, a spus Miron Mitrea la Realitatea PLUS.

Mitrea: „Geoană nu mai are o poziție bună”

Deci, faptul că Cristescu spune că a avut loc această discuție, sunt convins că a avut loc. Că a fost și Cristi Diaconescu de față, nu știu. Dacă o discuție de genul: l-am băgat pe Cristi în joc, ca să pară că-l ajută pe Geoană, sigur a avut loc. Pentru că spun că am văzut filmul. Este un film care se repetă. Dar nu are nicio importanță.

Noi vorbim acum doar de cancan-uri din campanie. Pentru că acești candidați care vorbim noi nu au o importanță majoră. Mircea a avut, la un moment dat, o foarte bună poziție, înainte de a-și lansa candidatura. Spun, de 2-3 săptămâni că nu mai are. Păi, în săptămâna asta, a mai pierdut niște oameni. Înainte de lansarea candidaturii, a plecat șeful de la comunicare”, a mai spus consultantul politic.

Reamintim că într-o convorbire înregistrată, Marian Vanghelie își prezintă în detaliu planurile de susținere pentru candidatul independent la prezidențiale, Mircea Geoană. Acesta susține că-l cunoaște foarte bine pe Geoană și chiar vorbește și despre implicarea Ecaterinei Andronescu în campania candidatului independent. Potrivit jurnaliștilor, Mircea Geoană ar fi precizat că „nu a mai existat nici un contact al meu cu Marian Vanghelie de 12 ani”. 

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentVREMEA 14 OCTOMBRIE
Articolul următorCANDIDAȚII LA PREZIDENȚIALE, ÎN PELERINAJ LA SFÂNTA PARASCHEVA