O cisternă a fost implicată într-un grav accident rutier, astăzi, pe Centura Bucureşti, între Jilava şi Măgurele, iar imediat după impact a luat foc. Un şofer a fost găsit carbonizat.
În cadrul activităților desfășurate a fost descoperit în autotrenul care transporta fier vechi, cadavrul carbonizat al unei persoane, posibil sofer, informează IPJ Ilfov.
Incendiul s-a produs în urma unui accident rutier pe Șoseaua de Centură între un TIR și o cisternă. Pompierii intervin cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, echipajul special de Salvatori, o autospecială de descarcerare, echipajul CBRN și o ambulanță SMURD și un echipaj SABIF. Autovehiculele implicate în accidentul rutier au ars în totalitate, potrivit ISU B-IF.
Până în acest moment au fost identificate două victime. O victimă conștientă care va fi transportată la spital, iar cea de-a două găsită decedată. Din informațiile preliminare, cisterna transporta furaje, iar TIR-ul deșeuri metalice.
Traficul în zonă este restricţionat.
“La data de 18 mai a.c., Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că, pe DNCB Măgurele Jilava, Km 44, arde o cisternă, posibil transport de mălai și un alt autotren de transport marfă.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Măgurele și ai Serviciului Rutier Ilfov pentru efectuarea activităților din competență.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat și echipaje SMURD și ambulanțe.
Polițiștii rutieri au asigurat perimetrul locului unde s-a produs evenimentul.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea unei persoane, care, la acest moment, primește îngrijiri de la echipajul medical sosit la fața locului.
Se efectuează activități pentru identificarea și a altor posibile victime.”, se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.
Sursa: Realitatea de Ilfov