Bragadiru: Punct de lucru nou al Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor

Bragadiru: Punct de lucru nou al Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor
Ieri, în orașul Bragadiru a fost inaugurat noul punct de lucru
Ieri, în orașul Bragadiru a fost inaugurat noul punct de lucru al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor, având în vedere necesitatea cetățenilor din zonă.
Serviciul se află în incinta Casei de Cultură “Mihai Eminescu”.
Începând cu 20 septembrie, serviciul funcționează conform programului de lucru cu publicul, respectiv luni – joi, între orele 8:00 și 16:00 și în zilele de vineri între orele 8:00 și 14:00/
La acest sediu se desfășoară următoarele activități: preluarea și soluționarea tuturor cererilor din domeniul înmatriculării vehiculelor, cu excepția acordării autorizațiilor de circulație provizorie în alb și a autorizațiilor de circulație pentru probe, precum și preluarea și soluționarea tuturor cererilor de emitere a permiselor de conducere, înregistrarea dosarelor de examen în aplicația informatică de examinare, programarea și reprogramarea probei practice în vederea obținerii permisului de conducere, cu excepția preschimbării permiselor de conducere străine cu documente similare românești.
Sursa: Realitatea de Ilfov
Citește și:
- 18:53 - Ce nu ai voie sa faci în Marțea Albă din Săptămâna Luminată, conform tradiției
- 18:49 - Cazul Televiziunii Poporului, preluat în valuri de presa internațională. Ana Maria Păcuraru: Realitatea PLUS nu va renunța
- 18:41 - Trafic infernal spre Capitală: coloane kilometrice pe A1 Bucureşti-Piteşti, aglomerație pe A2, A3, A7 și blocaje pe DN1 și DN7
- 18:33 - Ei sunt Mihai și David, cei doi tineri care au murit pe loc în cumplitul accident din Ciolpani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Ilfov și pe Google News











