La  25 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme Exploziv și Substanțe Periculoase Ilfov au depistat în flagrant delict un bărbat, cetățean moldovean, în vârstă de 36 de ani, care, în timp ce se afla pe Fondul Cinegetic nr.1- din comuna Moara Vlăsiei, a braconat un exemplar din specia ”rață mare” (femelă), folosind o pușcă cu aer comprimat, cu țeavă lungă și prevăzută cu lunetă, de calibru 7,62, pe care bărbatul o deținea în mod ilegal și pe care a introdus-o fără drept în România, din Republica Moldova.

În urma probatorului administrat, polițiștii de la arme au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului respectiv, iar în cursul zilei de 26 septembrie, acesta a fost prezentat procurorului de caz din cadrul  Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, care a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, anunță IPJ Ilfov.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentDorin Iacob, avertisment dur după ce „prietenii lui Putin” au ajuns la putere, în Italia. Pericolul din spatele partidelor extremiste de tip AUR
Articolul următorAlexandra Păcuraru, despre scandalul din jurul preotului Visarion Alexa: „Este un atac progresist. În sfânta Biserică sunt oameni de înaltă calitate duhovnicească”