Descoperire șocantă făcută în această dimineață, în piscina unui club din Voluntari.

Corpul unui bărbat inconștient a fost descoperit de oamenii care au venit să facă curățenie.Chiar la aceast oră se fac manevre de resuscitare.

Din primele informații, descoperirea a afost făcută în această dimineață, în jurul orei 7.40, când cei de la poliție au fost sesizat  în piscină unui club din Voluntari se află o persoană inconștiență.

Până în prezent nu există informații legate de acest caz. Se știe  este vorba despre un bărbat în vârstă de 50 de ani, care ar fi fost  înoate și i s-a făcut rău

„În această dimineaţă, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat cu privire la faptul că în piscina unui club din Voluntari se află o persoană inconştientă”, a informat Biroul de presă al IPJ.

La sediul clubului s-au deplasat poliţişti din Voluntari şi un echipaj medical, care efectuează manevre de resuscitare. 

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentAtenţie! Reguli noi pentru firmele care colectează fier vechi
Articolul următorCardurile pe care vor fi virate voucherele sociale vor fi distribuite beneficiarilor începând din 13 iunie