Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, de vineri 22 iulie 2022 până duminică 24 iulie 2022.

Valul de căldură se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime se vor situa între 35 și 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18…20 de grade.
Măsurile recomandate pentru protejarea populației sunt diseminate pe site-ul ISUBIF, rețelele de social media și panourile electronice stradale.
La nivelul comitetelor pentru situații de urgență Ilfov și București a fost creat un grup pentru monitorizarea efectelor tipului de risc temperaturi extreme – risc asociat „caniculă” a cărui activitate se va desfășura în regim permanent, anunță ISU-BIF.
 
Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei
 
 – Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
 
– Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
 
– Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
 
– Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
 
– Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
 
– Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
 
– Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
 
– Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
 
– Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
 
– Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
 
– Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
 
–Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
 
– Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentControale ANSVSA la farmaciile și punctele farmaceutice veterinare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET – Pilda zilei: Harnicul, leneșul și…ispitele