Sindicaliștii din Educație au anunțat ce se întâmplă cu plata zilelor libere din minivacanța de Rusalii pentru angajații din învățământ care sunt în grevă generală. Liderii sindicali au explicat și ce se întâmplă în cazul contractelor de muncă suspendate pentru profesorii greviști.

Sindicatele din Educație au anunțat vineri că zilele libere plătite din perioada 1-5 iunie 2023, minivacanța de Rusalii, trebuie acordate și plătite tuturor salariaților din unitățile de învățământ și că nu sunt influențate de greva generală.

„Zilele libere plătite din 1 iunie și din 5 iunie (a doua zi de Rusalii) sunt acordate tuturor salariaților, conform art. 139 alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ziua de 2 iunie este stabilită ca zi liberă potrivit art. 1 din H.G. nr. 1555/2022 și urmează a se recupera până la data de 30 iunie 2023; fiind zile libere plătite, în care salariații nu prestează activitate, dar sunt remunerați, de acestea beneficiază toți salariații, prin efectul legii, indiferent dacă participă sau nu la grevă; așa cum este definită greva, în Legea nr. 367/2022, aceasta presupune încetarea lucrului și se desfășoară în incinta unității; în consecință, în zilele în care nu se desfășoară activitate la sediul unității (zilele de repaus săptămânal, zilele libere plătite etc.) nu este îndeplinită condiția încetării lucrului și nici cea referitoare la prezența în incinta unității (…)
În concluzie, zilele libere plătite din perioada 01.06.2023 – 05.06.2023 trebuie acordate și plătite tuturor salariaților din unitățile de învățământ, neavând importanță dacă participă sau nu la grevă”, au transmis președinții sindicatelor FSLI – Simion Hăncescu, și FSE Spiru Haret, Marius Nistor, potrivit documentului citat de Edupedu.ro.

Ce se întâmplă în cazul suspendării contractelor de muncă ale dascălilor greviști din 25 mai

”Referitor la intrarea în vigoare și aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 42/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social şi a Legii nr. 253/2003 – Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459/25.05.2023 [cea mai relevantă pentru greva noastră fiind modificarea art. 160 alin. (1) din Legea nr. 367/2022, în noua formă textul fiind: „(1) Pe toată durata participării la grevă contractul individual de muncă sau raportul de serviciu al angajatului se suspendă la iniţiativa angajatului. Pe perioada suspendării se menţin doar drepturile de asigurări de sănătate.”], precizăm următoarele:

1) potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

2) potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: „(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.”, iar conform alin. (5): „Dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOARE, precum şi situaţiilor juridice născute DUPĂ INTRAREA SA ÎN VIGOARE.”

În raport de dispozițiile constituționale și legale care statuează intrarea în vigoare a actelor normative și aplicarea lor, este evident că prevederile art. I pct. 54 din O.U.G.nr. 42/2023, care modifică prevederile art. 160 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, NU produc efecte asupra situației salariaților din învățământ care sunt în grevă începând din data de 22 mai (întrucât declanșarea grevei s-a realizat conform dispozițiilor legale în vigoare la acel moment), ci doar celor care intră în grevă după data de 25 mai 2023 (data intrării în vigoare a OUG nr. 42/2023)”.

„Reamintim că obligația înregistrării în REVISAL a suspendării contractului individual de muncă revine, într-adevăr, angajatorului, dar, în absența unei dispoziții legale exprese referitoare la momentul în care se înregistrează în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei și având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaților, suspendarea pe durata grevei poate fi operată astăzi pentru ziua următoare.

Însă, angajatorul trebuie să analizeze cum ar putea să procedeze la o asemenea înregistrare, în condițiile în care nu se știe cu exactitate dacă salariații care astăzi se află în grevă, se vor afla și mâine, cu atât mai mult cu cât, salariații pot renunța, în scris, la grevă (potrivit art. 153 din Legea nr. 367/2022) sau pot să intre în grevă (potrivit art. 156 din același act normativ). În fapt, este practic imposibil să se opereze corect în REVISAL suspendarea contractului individual de muncă pe durata grevei, deoarece este aproape imposibil de determinat cât timp un salariat va participa la grevă. Totodată, dacă persoana abilitată să opereze în REVISAL este în grevă, nu are cine să facă înregistrările”, au mai transmis liderii sindicali.

 

PRECIZĂRILE SINDICATELOR DIN EDUCAȚIE DESPRE PLATA ZILELOR LIBERE DIN MINIVACANȚA DE RUSALII ȘI CONTRACTE DE MUNCĂ SUSPENDATE PENTUR GREVIȘTI

 

 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorIlfov. Pasajul Olteniţa s-a deschis circulaţiei astăzi la ora 10.00