Astăzi se intră în cea de-a patra săptămână de grevă în Educație, însă anul școlar nu se va prelungi. Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Învățământului, Ligia Deca.

Profesorii nu se vor întoarce la ore nici astăzi, după trei săptămâni de grevă generală. Sindicaliștii așteaptă publicarea ordonanței de guvern privind majorările salariale pentru a înceta protestul.

În ciuda grevei, anul școlar se va încheia vineri, 16 iunie, conform calendarului inițial, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca.

 
Deca a invocat disconfortul creat de caniculă având în vedere că multe școli, mai ales din mediul rural, nu sunt dotate cu aparate de aer condiționat.„Trebuie să ne aducem aminte că motivul pentru care școala se termină în jur de 15 iunie, urmată de examenele naționale, într-un calendar destul de strâns, este legat de modul în care se desfășoară activitatea de învățământ în toată țara, atunci când temperaturile cresc.

Pentru binele nostru, al tuturor, și mai ales pentru binele copiilor, este bine ca perioada cu temperaturi ridicate să nu fie o perioadă în care se desfășoară activități școlare, mai ales acolo unde infrastructura nu permite răcirea temperaturilor în școli. Din acest motiv, din nou, pentru binele elevilor, este bine să rămânem în calendarul școlar asumat”, a eplicat Deca, potrivit hotnews.ro.

În plus, examenele naționale ar perturba activitatea  centrelor de evaluare, a completat ministrul:

”Nu mai vorbesc că dacă am avea o situație de prelungire, s-ar suprapune cu datele examenelor naționale, context în care multe unități de învățământ devin centre de evaluare. Deci nu este de dorit pe niciun palier, să prelungim calendarul școlar”.

În ceea ce privește recuperarea orele pierdute în cele trei săptămâni de grevă, Deca a spus că ele vor fi făcute în timpul rămas până la încheierea anului școlar, la 16 iunie, în condițiile în care luni greva continuă, precizează sursa citată.

Articolul precedentPremierul Nicolae Ciucă, aşteptat să îşi depună luni mandatul
Articolul următorULTIMĂ ORĂ: Avertizări meteo de vreme extremă! COD ROȘU și COD PORTOCALIU în mai multe județe!