O comisie care să analizeze urgent faptele petrecute la Centrul de Plasament nr. 6 din Voluntari trebuie să prezinte Consiliului Județean Ilfov, cel târziu până în data de 8 ianuarie, un raport cu privire la ”cauzele care au generat acest comportament inadmisibil al personalului Centrului de plasament față de un minor aflat sub măsură de protecție”, se precizează într-un comunicat de presă.
De asemenea, CJ Ilfov mai precizează și că în urma raportului ”se vor lua urgent măsurile necesare, conform legislației în vigoare”.
În comunicatul semnat de vicepreședintele CJ Ilfov, Ștefan Rădulescu, se mai arată:
”Consiliul Județean Ilfov regretă cele întâmplate în cadrul unei instituții aflate în subordinea sa, își exprimă totalul dezacord în privința acestor situații și asigură cetățenii ca acest fapt nu va rămâne nepedepsit”.
În cursul zilei de marți, 5 ianuarie a.c., IPJ Ilfov s-a autosesizat în legătură cu imaginile apărute în spațiul public cu privire la agresiunea față de un copil minor, iar polițiștii din Voluntari verifică posibilele fapte de natură penală, privind agresiunea fizică asupra unui minor, instituționalizat la un centru de plasament, de pe raza județului Ilfov.
Tot în cursul zilei de marți, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) s-a autosesizat cu privire la imaginile apărute în mediul online și a trimis Corpul de Control pentru verificarea situației, precizând că imaginile au fost înregistrate în cursul zilei de marți, iar incidentul este consemnat în raportul de tură în data de 20 decembrie, fără mențiuni legate de intervenția angajaților.
Conducerea ANDPDCA a înaintat o plângere penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov cu privire la faptele semnalate de înregistrarea video, iar la solicitarea ANDPDCA, conducerea DGASPC Ilfov face propria verificare și a demarat cercetarea disciplinară cu privire la angajatii implicați.
Sursa: Realitatea de Ilfov