Prin prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, polițiștii ilfoveni, de la rutieră, au ca scop reducerea numărului de accidente rutiere, a numărului de persoane rănite ori decedate, precum și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile și consecințele care decurg, atunci când nu sunt respectate normelor legale la regimul rutier.
În seara zilei de 11 iunie a.c., polițiștii ruitieri din Ilfov au acționat în orașul Voluntari, unde au oprit în trafic trei autoturisme, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a celor trei conducătorii auto, au rezultat valorile de 0.59, 0.17 și respectiv 0.28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În consecință, în cazul conducătorului auto, pentru care aparatul etilotest a indicat valoarea de 0.59 mg/ litru de alcool pur în aerul expirat, polițiștii rutieri au deschis un dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturile alcoolice, ulterior acesta fiind condus la un spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Ceilalți doi conducători auto au fost sancționați contravențional conform OUG 195/ 2002, cu amenzi în valoare de 1.305 lei fiecare, iar ca măsură complementară, ambilor le-a fost reținut permisul de conducere, pentru 90 de zile.
Acțiunile pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu accent pe depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, precum si a celor care nu respectă regimul legal de viteză au continuat și în dimineața zilei de 12 iunie a.c.
Astfel, în intervalul orar 01:00-04:00, polițiștii ilfoveni rutieri au desfășurat acțiuni punctuale pe drumurile publice din județul Ilfov, printre care și în localitățile Ciolpani, Gruiu si Grădiștea.
În urma activităților polițiștii au aplicat 17 sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002, cu amenzi în valoare totală de 4.930 lei, trei dintre acestea fiind aplicate pentru consumul de alcool la volan.
De asemenea, au reținut două permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare, anunță IPJ Ilfov.
Sursa: Realitatea de Ilfov