Veste bună pentru șoferi! Contestarea amenzilor se poate face și la judecătoria de domiciliu, nu doar în localitatea în care conducătorul auto a fost sancționat.

S-a schimbat legea. Conducătorii auto pot contesta amenzile la judecătoria din zona în care au domiciliul,
În prezent, conducătorul auto poate depune plângere împotriva unei amenzi primite doar la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Prin noua lege, șoferul poate depune plângere și la judecătoria din zona în care are domiciliul. 

Legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost promulgată, vineri, de președintele Klaus Iohannis. 

Astfel, actul normativ stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.

La finalul lunii trecute, propunerea legislativă ce vine în sprijinul șoferilor, care pot contesta amenzile rutiere și la judecătoria din zona de domiciliu, a fost adoptată de Camera Deputaților, ca for decizional. 

Astfel, această lege aduce schimbări semnificative în ceea ce privește sancțiunile pentru accidentele rutiere mortale cauzate de conducerea sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis.

Articolul precedentRezultat ȘOC la CM de natație de la Fukuoka! David Popovici a ratat podiumul în finala de la 200 metri liber
Articolul următorSeverin Shopping Center lansează campania „Dăruim speranță pentru educație” în colaborare cu Clubul Moto „Doomstriker Law Enforcement Motorcycle Club”- Oltenia și instituțiile locale