La acțiunile de ieri, 11 august 2021, 106 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ilfov au desfășurat activități de verificare pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară și a celor privind distanțarea fizică în toate zonele aglomerate, respectiv la operatorii economici din centre comerciale, piețe, terase, benzinării și la agenții economici de tip HORECA de pe raza administrativ-teritorială a județului Ilfov.                                             

În urma activităților de control, au fost verificate 72 de societăți comerciale de pe raza județului Ilfov cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul stării de alertă.

De asemenea, au fost verificate  48 de mijloace de transport  persoane, din județul Ilfov.

În contextul acțiunilor din ultimele 24 de ore, au fost aplicate în total 23 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.000 lei, în temeiul Legii nr.55/2020 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală;

În cadrul acțiunilor au avut loc și activități preventive de informare. Intervenţiile vor continua în sistem integrat și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 .

Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus.

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentLucrări de mentenanţă la emiterea rovinietelor şi peajelor
Articolul următorAccident cu trei victime, pe DN1 în Otopeni. Trafic blocat