Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu: ”Spre exemplu, în anul 2019, naveta elevilor a necesitat o sumă de aproape 80 de milioane de lei.

Anul acesta, Ministerul Educaţiei are în buget 100 de milioane de lei pentru decontul navetei, 100 de milioane de lei pentru 130.000 de beneficiari estimaţi, vreme de 34 de săptămâni, ar trebui, asta este durata cursurilor într-un an calendaristic, a rămas mai puţin, din păcate, cu o valoare medie de 770 de lei/elev pentru cele 34 de săptămâni.

Naveta nu a fost plătită până acum din cauza unor neclarităţi legislative.”

Condiții de decont:

  • Decontarea va fi asigurată la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanța de 3 km. Va putea fi decontată lunar numai suma aferentă avansului primit în luna precedentă.
  • Pentru distanțele ce vor depăși 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 30 de lei /lună se va suplimenta cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.
  • În situația în care sunt elevi care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învățământ la distanțe mai mari de 50 km și nu locuiesc la internat sau gazdă li se va deconta suma aferentă distanței de 50 km, la care se va adauga 1 leu/km/lună, pentru distanțele ce depășesc 50 de km.
  • Operatorii de transport rutier vor avea obligația de a emite documente lunare de transport cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună.
  • Mecanismul de decontare va fi reglementat prin Metodologia ce va fi aprobată prin ordin al ministrului educației, în maximum 30 de zile de la emiterea ordonanței de urgență.
Articolul precedentRomânia, lovită de un CICLON format în Marea Neagră
Articolul următorDirecţia Generală de Paşapoarte a anunțat prelungirea programului de lucru în perioada de vară