Mai multe percheziții au loc, în această dimineață, în municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Bacău într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor în domeniile achizițiilor de produse textile și a legumelor și fructelor. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului este estimat la peste 3 milioane de lei.
Comunicatul Poliției Capitalei:
În această dimineață, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pun în aplicare 22 și respectiv 8 percheziții domiciliare în cauze privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor.Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a Sectorului 2 Poliție , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București pune în executare 22 de mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și județele Ilfov, Prahova și Bacău și 26 de mandate de aducere într-un dosar privind săvârşirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare a banilor în domeniile achizițiilor de produse textile și a legumelor și fructelor, prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului fiind de peste 3 milioane de lei.
Sursa: Realitatea de Prahova