O grefieră de la Tribunalul Bucureşti a fost grav rănită luni, după ce mai multe rafturi din arhivă s-au prăbuşit peste ea, a anunţat Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, care reclamă faptul că există probleme „majore” legate de securitatea şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din cadrul instanţelor.

„Un incident şocant a avut loc pe 18 noiembrie 2024, la Tribunalul Bucureşti, unde o grefieră a fost grav rănită după ce mai multe rafturi din arhiva Secţiei a VI-a Civilă s-au prăbuşit peste ea. Evenimentul, petrecut în jurul orei 15,00, a scos la iveală probleme majore legate de securitatea şi condiţiile de muncă ale angajaţilor din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti şi a Tribunalului Bucureşti, dar şi a multor instanţe judecătoreşti din întreaga ţară. Potrivit martorilor, mai mulţi salariaţi se aflau în arhivă când structura instabilă şi neasigurată a rafturilor s-a prăbuşit, îngropând-o sub un morman de dosare şi metal pe doamna grefier. Echipajele medicale sosite de urgenţă la faţa locului au reuşit să o stabilizeze, dar starea sa rămâne critică, fiind transportată de urgenţă la spital. Poliţia a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale acestui eveniment cutremurător”, a transmis sindicatul într-un comunicat de presă.

SNGJ Dicasterial susţine că, potrivit unor surse din interiorul instituţiei, angajaţilor „li s-a interzis” să vorbească despre incident şi s-ar fi încercat să se minimizeze gravitatea situaţiei.

Sindicatul a reclamat faptul că multe instanţe şi unităţi de Parchet nu respectă condiţii minime de securitate şi sănătate în muncă şi/sau de prevenirea şi stingerea incendiilor, însă mulţi dintre conducătorii acestor instituţii ar ignora acest subiect.

„Aceste probleme au fost ridicate inclusiv în rândul negocierilor colective declanşate de către SNGJ Dicasterial, însă fix Curtea de Apel Bucureşti, care are calitatea de angajator pentru personalul din aparatul propriu şi din instanţele aflate în aria teritorială de competenţă, nu a continuat dialogul şi negocierea colectivă, deşi în vara anului 2024 a avut loc prima şedinţă de negociere”, au menţionat sindicaliştii. AGERPRES

Articolul precedentSTOLOJAN: AR FI LUCRUL CEL MAI ÎNȚELEPT DACĂ DREAPTA AR AVEA UN SINGUR CANDIDAT. CIUCĂ E CEL MAI CALIFICAT
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ CERE CONVOCAREA DE URGENȚĂ A UNEI ȘEDINȚE COMUNE ÎN CAZUL NORDIS: ”ADEVĂRUL TREBUIE SĂ IASĂ LA LUMINĂ”