Militari, mineri, polițiști, siderurgiști, energeticieni, silvicultori și alte categorii profesionale protestează vineri, la Guvern, pentru modificarea de urgență a Legii pensiilor și retragerea proiectului de lege privind Codul Silvic, a anunţat Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva.

Conform sursei citate, protestul are loc în intervalul orar 13:00 – 16:00.

Protestul reprezintă, în fapt, o continuare a mitingului desfăşurat la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 26 septembrie 2024, la care au participat, de asemenea, organizaţiile sindicale din cadrul Confederaţiei Meridian”, susţin sindicaliştii.

Modificarea Legii pensiilor

Aceştia solicită modificarea în regim de urgenţă a Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, care a abrogat din Statutul personalului silvic (OUG 59/2000) încadrarea în condiţii speciale (fosta grupă I) a locurilor de muncă pentru personalul silvic ce desfăşoară activităţi de pază a fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole, a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; exploatări forestiere; construcţii forestiere; lucrări de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri. Încadrarea în condiţii speciale făcea posibilă reducerea vârstei de pensionare pentru personalul silvic de teren cu un an la fiecare 5 ani lucraţi în astfel de condiţii, conform Legii 234/2019.

„Pentru eliminarea acestei inechităţi, care afectează astăzi peste 20.000 de silvicultori activi, în condiţiile în care din 2019 şi până în prezent, condiţiile de muncă în domeniul forestier nu s-au îmbunătăţit cu nimic şi, cu atât mai mult, nu s-au normalizat, Federaţia Sindicatelor Silva propune modificarea art. 28 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 360/2023, după cum urmează: Art. 28 (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: k) sectorul silvicultură, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în următoarele activităţi specifice referitoare la: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice şi piscicole şi a ariilor naturale protejate; control silvic şi cinegetic; activităţile de exploatări forestiere, sortare şi transport material lemnos; construcţii forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier şi împăduriri”, se menţionează în document.

Articolul precedent18 JUCĂTORI CARE EVOLUEAZĂ ÎN STRĂINĂTATE, CONVOCAȚI PRELIMINAR DE MIRCEA LUCESCU PENTRU MECIURILE CU KOSOVO ȘI CIPRU
Articolul următorPATRU ASTRONAUȚI S-AU ÎNTORS PE PĂMÂNT CU DOUĂ LUNI MAI TÂRZIU, DIN CAUZA UNOR PROBLEME ÎNTÂMPINATE DE CAPSULA STARLINER