Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna septembrie 2024, la 4,62%, de la 5,1% în august, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4,72%, cele nealimentare cu 3,3%, iar serviciile cu 7,88%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

„Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,33%. Rata inflaţiei de la începutul anului (septembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 3,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 a fost 4,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) a fost 6,1%”, se precizează în comunicatul INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna septembrie 2024 comparativ cu luna august 2024 a fost 100,40%. Rata anuală a inflaţiei în luna septembrie 2024 comparativ cu luna septembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 4,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2023 – septembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2022 – septembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4%, de la 4,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,4% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în august de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Conform prezentării, tendinţa de reducere a ratei inflaţiei va continua pe cvasitotalitatea intervalului proiecţiei, însă ritmul dezinflaţiei este anticipat să încetinească vizibil în a doua parte a acestuia.

„Traiectoria este marcată de unele oscilaţii de ritm, induse preponderent de efecte de bază asociate evoluţiilor din trecut: majorări de impozite indirecte în ianuarie 2024, cu efect favorabil în ianuarie 2025; corecţii ale tarifelor la gaze naturale şi preţuri la legume, fructe, ouă în al doilea trimestru din 2024, cu efect nefavorabil în al doilea trimestru din 2025; majorare a accizei la carburanţi în iulie 2024, cu efect favorabil în iulie 2025”, se menţiona în Raportul trimestrial asupra inflaţiei.

AGERPRES

Articolul precedentSENATORUL EUGEN PÎRVULESCU – ADUS LA DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE
Articolul următorALPINISTUL ROMÂN ADRIAN LAZA A CUCERIT TOATE CELE 14 VÂRFURI DE PESTE 8.000 DE METRI DIN LUME