Fostul director al Serviciului de Informații Externe Ioan Talpeș a declarat în exclusivitate la emisiunea Culisele Statului Paralel, moderată de Anca Alexandrescu, că Eduard Hellvig a știut de activitatea generalilor Coldea și Dumbravă. 

Talpeș spune că Hellvig a fost informat de activitatea celor doi șefi din Serviciul Român de Informații, după ce au fost pensionați. 

„Categoric era informat. Dacă țin însă cont de câte chestii n-am fost eu informat când eram șeful SIE , nu pot să mă pronunț, totuși, absolut”, a afirmat Ioan Talpeș la Culisele Statului Paralel. 

LIVIU ALEXA: SUNT CONVINS CĂ HELLVIG ȘTIA, AR TREBUI ȘI EL ANCHETAT PENTRU COMPLICITATE

Jurnalistul Liviu Alexa, membru al Clubului de Presă, a comentat și el declarațiile fostului șef SIE, considerând că Edurad Hellvig este mult mai legat de cei doi corifei ai Statului Paralel decât s-ar crede a prima vedere.

„Eu cred că d. Hellvig știa și din momentul în care erau activi Coldeai și Dumbravă, sunt convins că știa despre activitățile lor, pentru că nu trebuie să credem că băieții ăștia doi, pezevenghi ăștia, nu au făcut aceeași măgării și cât timp erau activi. Faptul că Hellvig a lăsat ca lucrurile să se întâmple îl face, aș putea să spun, complice la orice otrăvire a statului, la creșterea și magnificarea Statului paralel de către Dumbravă și Coldea.

Mie să nu-mi spună nimeni, așa cum nu-i spune nimeni lui Talpeș cât a fost șef de SIE; că Hellvig nu a acceptat! Dacă nu accepta ce făceau Dumbravă și Coldea, chiar și după pensionare, dispunea măsuri, măsuri în sensul avizării instituiților statului și arestarea lor. Si atunci, da, chiar cred că instituțiile statului ar trebui să se ocupe și de această complicitate a dl.Hellvig. Doar că n-o s-o vedem niciodată, pentru că în Statul Paralel lucrurile se spală foarte ușor și se ascund sub preșuleț. Acest minister al Mafiei Paralele, această armată de sclavi pe care Dumbravă și Coldea au condus-o, judecători, procurori, oameni din societatea civilă, jurnaliști, tot ce vreți, toți au făcut ca statul nostru să fie mai slab”, a afirmat Alexa, într-o intervenție la Realitatea Plus.

Articolul precedentControale ANSVSA pe piaţa produselor lactate: peste 100 de sancţiuni
Articolul următorIncendiu la o clădire aflată în construcţie pe strada Daniel Danielopolu