Povestea din azilele groazei se repetă în Capitală. Familia unei paciente acuză conducerea unui renumit cămin din București de omor. Asta după ce, spun rudele, femeia a fost adusă acolo în stare bună de sănătate, însă în 17 zile a decedat. Pe de altă parte, conducerea casei de bătrâni neagă acuzațiile și spune că pacientă a fost monitorizată zilnic de medici. 

Doamna Ciolompea a ajuns la cămin după ce a fost diagnosticată cu Alzheimer, iar doctorii împreună cu familia au decis că are nevoie de îngrijire permanentă.

„Cămin care pe site are niște descrieri foarte frumoase care nu reflectă realitatea. Am adus-o într-o stare foarte bună, în sensul în care ea mânca, bea, se hrănea singură”, a povestit Forentina Ciolompea, nora femeii decedate.

La recomandarea asistentelor de a nu o vizita timp de două săptămâni pentru a se acomoda, familia a ținut legătura cu azilul telefonic.

„Am sunat aproape zilnic chiar si de doua ori pe zi sa intrebam de starea ei. Vorbind cu ea la telefon, am vazut ca vorbeste foarte greu si solicita sa fie luata acasa”, a mai spus femeia.

După această discuție, membrii familiei s-au prezentat la vizită.

„Am gasut-o intr-o stare greu de descris. Pur si simplu am gasit-o intr-un scaun cu rotile, imbracata cu o bluza de trening cu gluga in fata, fara nimic pe dedesubt, tremura. Am imbracat-o noi. Nu bause apa. Am pus incontinuu intrebari. Ne-au spus permanent ca ea mananca. Lucrurile nu erau asa, era extrem de slabita si parea a fi sedata”, a afirmat ruda batranei.

Reporter: Degradarea asta in cate zile a fost de cand ati dus-o?

F.C.: In 12 zile. In etajul ei mirosea ingrozitor a urina, hainele erau puse pe balustrada desi ne-au zis ca au serviciu de spalatorie. <Cum ii supravegheati?>Au zis din cand in cand mai trecem pe la ei.

Iar aceste condiții erau pentru o suma uriașă de bani.

Reporter: Cat plateati?

F.C.: 4400 pentru o camera cu 4 paturi.

Reporter: Mai aduceati ceva de acasa?

F.C.: Pe langa am adus toate medicamentele necesare, care nu i-au fost administrate si pampersii.

De la acest moment au mai trecut doar câteva zile până când asistentele au sunat membrii familiei.

Au spus ca e in stop cardio respirator, ca s-au facut manevre de resuscitare si sa venim de urgenta la camin. Am vorbit cu doctoral si ne-a spus ca nu mai are nicio sansa, este pozitiva la gripa A, noi nestiind acest lucru, ca este malnutrita – deci avea glicemia 5, ca are septicemie de la infectia urinara. Am facut plangere la Casa de sanatate, am sesizat inclusive agentia care le-a emis licenta acestor domni”, a povestit apartinatorul.

Echipa Realitatea PLUS s-a dus la acest cămin pentru a cere un punct de vedere, însă directorul nu le-a răspuns concret la întrebări.

VEZI AICI REACȚIA AZILULUI

Articolul precedentStrategie în alb și negru. Ediția din 3 februarie 2024
Articolul următorANM: Weekend cu ninsori și lapoviță în toată țara. Temperaturi de primăvară începând de săptămâna viitoare