Părinţii care ar urma să aibă copiii la grădiniţă în anul şcolar 2023-2024 trebuie să ştie că îi aşteaptă o cheltuiala de cel puţin câteva sute de lei pe lună.
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă părinţii în fiecare vară este dacă să îşi înscrie copilul la o grădiniţă de stat sau la o grădiniţă privată, iar această dilemă i-a bântuit pe români şi în vara lui 2023.
Părinţii au de ales dacă îşi trimit copiii la o grădiniţă de stat sau la o grădiniţă privată. Părinţii care au copii de grădiniţă au trecut şi în această vară prin procesul de înscriere a micuţilor la grădiniţă. Iar procesul nu s-a încheiat încă pentru că între 20 şi 30 de august 2023 există o etapă de ajustări. Este o etapă în care se înscriu la grădiniţe copiii care nu au fost înscrişi în primele două etape din această vară sau nu au participat la etapele respective, informează Observatornews.ro.
La această etapă de ajustări au acces doar anumite categorii de copii, iar rezultatele şi numărul locurilor libere rămase ar urma să fie afişate în data de 31 august.
Vă reamintim că o grupă de grădiniţă cuprinde, în medie, în jur de 12 copii, dar trebuie precizat că o grupă nu poate să aibă mai puţin de şase copii şi mai mult de 17 copii.
De ce se plăteşte taxă la grădiniţele de stat
În principiu, învăţământul este gratuit când vine vorba de grădiniţe de stat. Chiar şi aşa, părinţii tot trebuie să plătească anumite sume de bani. Vorbim în primul rând de o taxă lunară pentru mâncarea pe care ar urma să o primească în fiecare zi. S-a ajuns la o asemenea situaţie în special după ce majoritatea grădiniţelor au decis să externalizeze acest serviciu, respectiv să apeleze la firme de catering.
Pe de altă parte, există anumite grădiniţe de stat unde se pot plăti taxe pentru un program prelungit. Totuşi, de cele mai multe ori taxele pentru program prelungit se referă, de fapt, la plusul de hrană pe care copiii ar urma să-l primească.
În 2023, părinţii pot plăti cel puţin câteva sute de lei pe lună pentru grădiniţă
Părinţii care ar urma să aibă copiii la grădiniţă în anul şcolar 2023-2024 trebuie să ştie că îi aşteaptă o cheltuiala de cel puţin câteva sute de lei pe lună, indiferent că vorbim despre grădiniţă de stat sau grădiniţă particulară. În general, pentru o grădiniţă de stat taxa este de câteva sute de lei pe lună, sumă ce reprezintă, în mare măsură, hrana pe care micuţul o primeşte.
În ceea ce priveşte grădiniţele particulare, cheltuielile sunt mai mari şi pot să depăşească bariera de 1.000 de euro pe lună. În principiu, când vine vorba de o grădiniţă particulară, cheltuiala este în raport cu pretenţiile avute.
Când spunem pretenţii ne referim la spaţiul avut la dispoziţie, activităţile la care copilul ar urma să participe, dar şi dacă activităţile se pot desfăşura, mai mult sau mai puţin, în aer liber.