Polițiștii au ieșit din nou în stradă din cauza salariilor mici, dar și a pensiilor militare. Spun că le-a ajuns cuțitul la os și amenință că blochează sistemul.
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual protestează în Parcul Izvor, la intrarea de la Camera Deputaţilor, pentru a doua zi consecutiv, solicitând legislativului ca reforma pensiilor speciale să ocolească pensiile militare.
„Având în vedere intenţiile legislative, comunicate public de către coaliţia de guvernare, de a trece proiectul legislativ Plx 244/2023 prin Comisiile de muncă şi de finanţe ale Camerei Deputaţilor, în zilele de luni şi marţi, şi prin plenul acestui for decizional, în ziua de miercuri, 28 iunie 2023, vă informăm că, începând de luni, 26 iunie, timp de 3 zile, între orele 12:00-14:00, SNPPC va organiza proteste, în Parcul Izvor, întrarea de la Camera Deputaţilor”, se menţionează într-un comunicat al SNPPC.
Revendicarea principală – pensiile militare să nu fie modificate
Principalele revendicări vizează scoaterea pensiilor militare din PNRR, „unde au fost asimilate, ambiguu şi fără temei, cu cele 6 sisteme de pensii de serviciu gestionate de Casa Naţională de Pensii Publice”.
„Parlamentul şi Guvernul nu trebuie să ignore faptul că pensiile militarilor şi poliţiştilor români, asemenea celor ale omologilor din statele NATO/UE, datează de foarte mulţi ani şi sunt fundamentate pe riscurile profesionale, complexitatea şi importanţa socială a misiunilor derulate în interes naţional, european şi internaţional, pe speranţa de viaţă mai redusă faţă de alte domenii de activitate, pe incompatibilităţile si interdicţiile impuse prin lege etc”, spun sindicaliştii.
Polițiștii mai cer actualizarea sporurilor, indemnizaţiilor şi a compensaţiei pentru chirie la valorile din Legea-cadru a salarizării 153/2017, „nu la cele de acum 14 ani, adică din 2009”.
În susținerea revendicărilor lor, polițiștii aduc argumentul deficitului din sistemul MAI, care ar fi urcat de aproximativ 50.000 de persoane:
„Domnilor politicieni, luaţi aminte şi remediaţi greşelile din ultimii ani, în cel de-al 12-lea ceas: urmare unor politici nefericite în sistemele noastre de salarizare şi de pensionare, autoritatea instituţiilor statului s-a degradat, deficitul de personal din SAOPSN a ajuns la aproximativ 50.000 de oameni (poliţişti, poliţişti de penitenciare, militari, personal contractual), numărul demisiilor a crescut an de an, iar drept urmare, calitatea serviciului public prestat în folosul cetăţenilor, al statului şi al societăţii, în ansamblu, s-a tot diminuat, pentru că cei cu experienţă îşi pierd încrederea în politicile actuale, iar tinerii întorc spatele, tot mai mult, acestor nobile profesii, care altădată erau în topul preferinţelor la nivel naţional”.