Salariile de bază ale personalului din sănătate și asistență socială și din apărare, ordine publică și securitate națională se majorează, de la 1 iunie, la nivelul stabilit de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru anul 2022.
Guvernul a aprobat o Ordonanță de urgență care completează articolul I din OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Astfel, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile personalului prevăzut în Anexa nr. II – Familia ocupațională de funcții bugetare ”SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ” din Legea-cadru nr. 153/2017, se stabilesc la nivelul celor prevăzute de această lege pentru anul 2022.
Măsura a fost luată de Executiv pentru o parte din personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar – statisticienii medicali, registratorii medicali, infirmierele, brancardierii și îngrijitoarele – care nu au atins nivelul maxim de salarizare prevăzut în grilă, spre deosebire de restul personalului cu studii superioare salarizat pe aceeași anexă, fiind astfel eliminate dezechilibrele de natură salarială din acest sector.
De asemenea, ordonanța de urgență vizează majorarea salariilor de bază pentru angajații din asistență socială. În acest sens, s-a ținut seama de problema majoră cu care se confruntă acest domeniu, respectiv lipsa personalului de specialitate, precum și de provocările de care s-a lovit acest sistem (pandemia COVID, criza din Ucraina, creșterea numărului persoanelor vârstnice în România sau criza forței de muncă în domeniul asistenței sociale și migrarea acesteia).
Tot de la 1 iunie cresc și soldele și salariile de funcţie ale personalului prevăzut în Anexa nr. VI – Familia ocupațională de funcții bugetare ”APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ȘI SECURITATE NAȚIONALĂ” din Legea-cadru nr. 153/2017 care se stabilesc, de asemenea, la nivelul celor prevăzute pentru anul 2022.
Și în acest caz se urmărește eliminarea inechităților salariale, având în vedere că pentru o parte a personalului din Anexa nr. VI a fost deja atins nivelul soldelor și salariilor de funcție prevăzut de Legea-cadru pentru anul 2022, prin adoptarea OUG nr. 168/2022.