Procurorii DNA fac percheziții, joi, la sediul primăriei Corbeanca din județul Ilfov, instituție condusă de primarul Anton Valeriu, într-un dosar de corupție vizând restituirea unor terenuri, au declarat surse judiciare.
DNA a anunțat printr-un comunicat de presă că procurorii fac cercetări într-o cauză penală vizând săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2011-2017.
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2011-2017.
În cursul zilei de 04 mai 2023, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează percheziții domiciliare în șase locații, situate pe raza județului Ilfov, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române”, se arată în comunictul DNA .
Sursa: Realitatea de Ilfov