23 de percheziții au avut loc în mai multe regiuni din țară, în cadrul unei anchete privind activitatea unor persoane care pun în circulație bancnote contrafăcute. Polițiștii au găsit, în timpul descinderilor, peste 150.000 de euro în bani falși care ar fi urmat să fie puși în circulație.

“ La data de 29 martie 2023, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, au efectuat 23 de percheziții domiciliare, în municipiul București și județele Prahova, Ilfov, Dolj, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Timiș, Bihor, Sălaj, Maramureș, Cluj, Sibiu, Mureș, Iași, Giurgiu și Botoșani, pentru probarea activității infracționale a persoanelor care pun în circulație bancnote contrafăcute.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat 155.300 de euro, în bancnote din cupiură de 50 de euro, 100 de euro și 500 de euro, bancnote, care ar fi urmat să intre în circuitul financiar”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.

21 de persoane au fost audiate în acest dosar.

Acțiunea de ieri a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Ploiești, Craiova, Timișoara, Oradea, Alba lulia, Cluj-Napoca, Târgu-Mureș, Iași, polițiștilor din cadrul serviciului de combatere a criminalității organizate Ilfov, Dâmbovița, Vâlcea, Caraș-Severin, Sălaj, Maramureș, Sibiu, Giurgiu, Botoșani, Gruparea de Jandarmi Mobila „Burebista” Brașov, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timișoara, Poliția Oraș Chișineu-Criș și Secția 3 Poliție Rurală Chișineu-Criș.

 

Articolul precedentAlexandra Păcuraru: Marea trădare națională, AUR întoarce spatele României
Articolul următorAcţiune de împădurire în Cernica