Irinel Ionel Scriosteanu a anunțat că se începe licitația pentru executarea lucrărilor la Prelungirea Ghencea.
Proiectul are în vedere mai multe modificări, precum lărgirea străzii la 4 benzi și amenajarea a două stații de autobuz.
Acesta a transmis prevederile proiectului:
– executarea lucrărilor pentru piste de bicicletă, având lățimea de 1,5 metri,
– organizarea trotuarelor pentru ambele părți ale drumului, având lățimea de 3 metri,
– sistemul de iluminat va fi modernizat,
– se va realiza sistemul de canalizare pluvială,
– se vor amenaja două staţii de autobuz,
– se vor efectua lucrări pentru amenajarea unei zone mediană de 2 x 4 metri unde se va dezvolta ulterior o cale dublă pentru tramvai printr-o investiție ce va fi făcută de Primăria Municipiului București,
– realizarea unor intersecții semaforizate:
-
- intersecția dintre Prelungirea Ghencea pentru accesul în Cartierul Latin,
- intersecția dintre Prelungirea Ghencea pentru accese,
- trecerea de pietoni pe strada Prelungirea Ghencea.
Zona vizată de proiect se situează pe teritoriul administrativ al Sectorului 6 din București și al Județului Ilfov, mai exact Bragadiru și Clinceni. Aceasta este cuprinsă între Strada Mărăcineni și Pasajul Domnești.
În ultimii ani, traficul din zona Prelungirii Ghencea a crescut semnificativ, iar realizarea acestei conexiuni între Prelungirea Ghencea și Pasajul Domnești va favoriza evoluția și mărirea capacității de transport, dar și reducerea timpului petrecut în trafic.
De asemenea, prin realizarea liniei de tramvai și implementarea proiectului Tren Metropolitan București-Ilfov, gradul de asigurare a serviciilor de transport public va crește.
Irinel Ionel Scriosteanu înaintează o propunere către Primăria Capitalei pentru implementarea unui proiect ce prevede construirea unei benzi pentru autobuze pe Prelungirea Ghencea:
Cum spuneam și data trecută, pentru că știu că doar lărgirea bulevardului și, în general, investițiile în infrastructura rutieră fără integrarea acestora cu sistemele de transport public, nu vor rezolva definitiv problema traficului, propun Primăriei Capitalei să studieze implementarea unui proiect privind realizarea unei benzi unice pentru autobuze pe Prelungirea Ghencea, de tip BRT (Bus Rapid Transit), după finalizarea lucrărilor.
Acesta propune ca realizarea benzii unice pentru autobuze să fie implementată pe zona mediană unde se va afla linia de tramvai. Banda poate funcționa până în momentul în care va exista infrastructura necesară pentru circulația tramvaiului:
Așa cum am mai spus, integrarea acestor elemente de transport (infrastructură rutieră, mijloace de transport în comun rapid și predictibil) reprezintă cheia descongestionării traficului rutier în zona marilor orașe.
Proiectul se derulează în colaborare și la solicitarea Consiliului Județean Ilfov prin domnul președinte Hubert Thuma, cu Primăria Orașului Bragadiru, prin domnul primar Gabriel Lupulescu, cu Primăria Comunei Clinceni, prin domnul primar Adrian Budeanu și cu Primăria Comunei Domnești, prin domnul primar Ghiță Adrian.
Sursa: Realitatea de Ilfov