Traficul rutier este îngreunat pe autostrada A 3 București – Ploiești în urma unui accident rutier petrecut pe sensul de mers spre Ploiești.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat faptul că pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 27, pe sensul către Ploiești, în zona localității Moara Vlăsiei, județul Ilfov, a avut loc un accident rutier. În evenimentul rutier au fost implicate un autotren și o autoutilitară. S-au înregistrat doar cu pagube materiale.
Traficul rutier este oprit pe a doua bandă, circulându-se dirijat pe banda de urgență și prima bandă. Autoritățile au estimate reluarea normală a circulației în 45 de minute.
Sursa: Realitatea de Ilfov