Pensionarii cu venituri până la 1.608 lei vor beneficia, de la 1 ianuarie 2023, de medicamente compensate în procent de 90%, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
„S-a aprobat astăzi hotărârea de Guvern pentru aprobarea unor acte normative privind programul de compensare cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor pentru pensionari, precum şi prelungirea unui termen. Începând de la 1 ianuarie 2023 creşte cu 12,5% plafonul veniturilor până la care pensionarii vor putea beneficia de medicamente compensate cu 90%. Acest act normativ aprobat prevede că începând cu 1 ianuarie anul viitor toţi pensionarii cu venituri până la 1.608 lei pe lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, să beneficieze de medicamente compensate în procent de 90% din sublista B prevăzută de hotărârea Guvernului 720/2008”, a spus Cărbunaru la conferinţa de presă de după ședința de Guvern.
În prezent, beneficiază de această compensare pensionarii care aveau până la 1.429 de lei.
„Această măsură urmăreşte creşterea accesului la medicamente compensate acordate în ambulatoriu pentru pensionarii cu venituri mici, având în vedere creşterea pensiilor în sistemul public cu 12,5% din ianuarie 2023. În cadrul programului social al Guvernului pentru compensarea cu 90%, în perioada ianuarie 2022 – septembrie 2022, potrivit datelor aflate în baza de date a ministerului de resort, sunt aproape 2 milioane de reţete emise pentru 431.000 de pensionari români”, a menţionat purtătorul de cuvânt al Executivului.