Situația statistică generală arată că dintre cei 160.663 candidați prezenți la Evaluarea Națională (inclusiv etapa specială), 122.357 de candidați (în creștere, raportat la cei 122.252 de candidați din etapa inițială) au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 76.20%. Dintre aceștia, 892 de candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).
Rata de participare a fost de 93.10%: 160.663 de candidați prezenți, dintr-un total de 172.543 de elevi înscriși.
La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 135.365 de candidați (84%), iar 4.700 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 112.796 candidați (70.2%) au primit note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 3.335 de candidați au reușit să obțină nota 10 (zece).
La proba de Limba și literatura maternă, 8.906 candidați (93.1%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 143 de candidați au obținut 10 (zece).
7 (șapte) candidați au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă (toți în sesiunea inițială), lucrările acestora fiind notate cu 1.
Precizăm că rezultatele au fost publicate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic alocat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.
După finalizarea etapei speciale a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, astăzi, 4 iulie 2020, Comisia naţională de admitere retransmite către comisiile judeţene baza de date cu mediile de admitere şi ierarhia judeţeană prin activarea, în aplicaţia informatică centralizată, a secţiunilor şi rapoartelor specifice. Acest lucru atrage după sine și actualizarea ierarhiei la nivel județean/al municipiului București a absolvenților clasei a VIII-a. Repartizarea computerizată se va desfășura în data de 10 iulie.
Sursa: Realitatea de Ilfov