Procurorii DIICOT, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, cu sprijinul Jandarmeriei, fac joi 58 de acţiuni operative, în cadrul cărora au loc 300 de percheziţii domiciliare, aproximativ 300 de persoane urmând să fie duse la audieri, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv. De asemenea, sunt vizate şi cauze ce au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile şi criminalitatea informatică.

”La acest moment, în cadrul unei ample operaţiuni, procurorii DIICOT, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră, cu sprijinul Jandarmeriei Române, efectuează 58 de acţiuni operative, pentru destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, specializate în trafic de droguri de risc şi mare risc, precum şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe cu efect psihoactiv. De asemenea, sunt vizate şi cauze ce au ca obiect traficul de persoane, exploatarea persoanelor vulnerabile şi criminalitatea informatică. În cadrul operaţiunii coordonate, realizate la nivel naţional, procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii vor pune în executare un număr de peste 300 de mandate de percheziţie domiciliară şi aproximativ 300 de mandate de aducere.Acţiunea face parte dintr-o serie de iniţiative similare, desfăşurate, începând cu anul 2018, la nivelul DIICOT şi relevă preocuparea structurii specializate de a investiga în mod constant infracţiunile de trafic de droguri, trafic de persoane şi de minori şi orice forme de exploatare a persoanelor vulnerabile, în efortul de a combate în mod eficient acest fenomen infracţional”, precizează joi DIICOT.

Percheziţiile au scopul de a obţine probe despre activitatea ilegală a grupurilor de criminalitate organizată şi a altor persoane implicate în activităţi infracţionale asociate criminalităţii organizate, pentru tragerea lor la răspundere penală, precum şi identificarea bunurilor susceptibile de a fi confiscate sau destinate recuperării prejudiciilor.

”Menţionăm că, în primele trei săptămâni din luna mai a acestui an, în urma rechizitoriilor întocmite de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost trimişi în faţa instanţei 54 de inculpaţi (dintre care 15 în stare de arest preventiv, 2 aflaţi în executarea unor pedepse în alte cauze, 3 aflaţi în arest la domiciliu şi 7 sub control judiciar)”, conform DIICOT, care oferă mai multe exemple în acest sens.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, cetăţean străin, aflat în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc.

În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 28.01.2023, inculpatul s-a deplasat în România, cu o cursă aeriană din direcţia Madrid, fiind depistat la P.T.F. Otopeni, având asupra sa mai multe colete ce conţineau cantitatea de peste 5 kilograme de cocaină.

 
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Bacău au dispus, în două cauze penale, trimiterea în judecată a şapte inculpaţi, dintre care doi minori ( 6 sub măsura arestului preventiv şi un inculpat sub măsura arestului la domiciliu), pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de droguri risc, respectiv trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu substanţe psihoactive.
 
În cele două cauze s-a reţinut faptul că inculpaţii, în perioada 2022-2023, au comercializat droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe cu efect psihoactiv, consumatorilor, inclusiv minori, de pe raza judeţului Bacău.
 
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni, fără drept, cu substanţe psihoactive, în cauză reţinându-se faptul că, în perioada 2022-2023, inculpatul a comercializat, în mod repetat (peste 150 de acte materiale) droguri de risc şi mare risc şi substanţe psihoactive.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sălaj au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, aflat în executarea unei pedepse în altă cauză, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.
În cauză s-a reţinut că, în anul 2018, inculpatul a recrutat, prin metoda loverboy, o persoană vătămată şi, profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, prin constrângere fizică şi psihică, a transportat-o şi adăpostit-o pe teritoriul mai multor ţări, în vederea practicării prostituţiei.
În cursul zilei de joi, în funcţie de evoluţia anchetelor, în fiecare caz în parte, DIICOT, Poliţia Română şi Poliţia de Frontieră vor oferi informaţii suplimentare.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentAccident pe DN1 în Balotești, județul Ilfov
Articolul următorAlexandra Păcuraru | Greva din educație lovește grav elevii țării. Nu ne mai permitem ca ei să piardă nici măcar o zi