În urma celor 17 percheziții domiciliare efectuate astăzi, 10 aprilie, de către polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj prin folosirea câinilor ogari sau metişi ai acestora, au fost indisponibilizați 42 de câini ogari și 12 pui.

De asemenea, au fost identificate și eliberate, în colaborare cu Societatea Ornitologică Română, 120 de păsări de interes național, pentru care este interzisă deținerea și capturarea, indisponibilizați 10.000 de euro și aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50.000 de lei, pentru nemicrociparea câinilor ogari.

Au fost ridicate 15 telefoane mobile aparținând persoanelor care au fost percheziționate, alte bunuri ce pot sprijini în soluționarea cauzei, precum laptop-uri, proiectoare, binocluri și dispozitive de capturare a păsărilor/capcane, precum și 3 carcase de iepuri și a fost întocmită o notă de constatare de către Garda de Mediu Giurgiu, urmând ca, la finalizarea verificărilor, să fie aplicate măsuri legale.

Reamintim că 15 persoane ar fi săvârşit infracțiuni la regimul cinegetic și la regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, prin capturarea vânatului de talie mică și mijlocie, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte.

De asemenea, aceștia ar fi folosit câini ogari sau metiși, dispozitive de vedere pe timp de noapte și autoturisme special modificate pentru accesul pe fondurile de vânătoare.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul specialiștilor criminaliști, echipelor de intervenție, precum și al polițiștilor structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase, investigații criminale și de la protecția animalelor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Giurgiu și Teleorman.

Activitățile au fost realizate simultan, în județele Ilfov și Giurgiu, cu suportul specialiștilor Gărzii Naționale de Mediu, Consiliului Județean Ilfov și Societății Ornitologice Române, conform competențelor ce le revin.

Articolul precedentPercheziţii în Ilfov şi Dâmboviţa pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în distribuirea drogurilor de risc şi mare risc pe o platformă criptată aparţinând unei reţele de socializare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET