Sunt aproape 100 de persoane vulnerabile, bătrâni sau persoane cu dizabilități, care au îndurat ani la rând umilințe și bătăi luate de la un grup infracțional organizat, grup care în realitate ar fi trebuit să îngrijească aceste persoane.

Pe lângă 4 arestați preventiv și 11 în arest la domiciliu, față de 6 inculpați s-a dispus controlul judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, alți 3 inculpați fiind cercetați în stare de libertate, în total fiind 24 de persoane inculpate.

Cazul care a șocat întreaga țară iese acum la iveală, deși ororile au fost comise constant în ultimii ani.

31 de percheziţii au fost făcute, în cursul zilei de marţi, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.

În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante, fiind înfometați, bătuți și obligați să muncească.

Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

Concomitent, au avut loc peste 20 de percheziţii referitoare la omisiunea sesizării şi abuz în serviciu după ce, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii privind achiziţiile publice, asociaţia în cauză neîndeplinind cerinţa privind experienţa similară anterioară sau nu deţinea licenţă de funcţionare.

La data de 05.07.2023 judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, au dispus arestarea preventivă a 4 inculpați, arestarea la domiciliu a 11 inculpați, măsura controlului judiciar față de 6 inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile și continuarea cercetărilor cu 3 inculpați în stare de libertate.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentRazii ale poliţiştilor ilfoveni pentru combaterea fenomenului infracțional și protejarea cetățeanului
Articolul următorŞofer din Chitila, depistat drogat cu amfetamină pe un drum din Giurgiu