În urma finalizării procedurii de evaluare a ofertelor, astăzi a fost desemnat câștigătorul pentru elaborarea documentațiilor tehnice pentru 3 proiecte de infrastructură mici, dar cu impact major în desfășurarea circulației rutiere în nordul județului Ilfov, orașul Buftea.

Este vorba despre amenajarea:
– sens giratoriu pe DN1A, km 19+250, la intersecția cu strada Știrbei Vodă (DJ 602) – Lotul I
– pasaj pietonal subteran pe DN1A, km 19+800, la intersecția cu Bulevardul Mihai Eminescu – Lotul II
– sens giratoriu pe DN7, km 17+750, la intersecția cu strada Milano (DJ 602, km 37+100)- Lotul III
 
Ofertantul desemnat câștigător este SC Global Routes Expert SRL și urmează în cel mai scurt timp posibil semnarea contractelor.
 
Câștigătorul are la dispoziție 120 zile pentru fiecare contract, după cum urmează: 60 zile pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și 60 zile pentru elaborarea proiectelor pentru autorizarea lucrărilor de construire.
 
Valoarea totală a contractelor este de 560.000 lei, fără TVA.
 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentZiua Porților deschise la adăpostul Brănești
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET