Dosarul EADS este, fără îndoială, una dintre cele mai mari anchete de corupție din România postcomunistă. Pe cât de mare a fost miza, pe atat de spectaculos a fost și eșecul. Mega-anchetă de corupție s-a prăbușit, deși cercetările vizau un contract de sute de milioane de euro pentru securizarea frontierelor României. Se întâmpla la finalul anului 2018, atunci când dosarul legat de afacerea EADS a fost clasat, din lipsă de probe. Trei foști miniști, despre care existau informații că ar fi vizați, au scăpat de probleme.

Deschisă în urmă cu mai mulți ani, ancheta legată de afacerea EADS a fost văzută ca una dintre investigațiile mamut ale DNA-ului. Procurorii aveau suspiciuni că sume mari de bani ar fi ajuns la demnitari români.

În urmă cu șase ani, Laura Codruța Kovesi spunea că afacerile EADS și Microsoft compun un singur dosar care a fost deja „detonat”, urmând să existe învinuiri nu doar în cazul licențelor educaționale, ci și în ceea ce privește contractul privind securizarea frontierelor. Acest lucru nu s-a întâmplat în cazul dosarul EADS, în care au fost în vizor trei foști miniștri cu greutate. Aceștia nu au fost puși niciodată sub acuzare.

Cel mai cunoscut e Vasile Blaga, fost șef la Interne în 2005, în Guvernul fostei alianțe D.A. Interesant este că până și Blaga a acuzat nereguli, însă a spus mereu că nu este implicat în ele.

Vizat ar fi fost și fostul ministru Dan Nica, tot de la Interne. El a făcut parte din Guvernul Boc și a condus instituția în 2009. Lui Nica i se alătură fostul ministru PSD Marian Săniuță, membru al Executivului condus de Adrian Năstase. De răspundere penală au scăpat și firmele care au oferit consultanță EADS, printre care Fujitsu Siemens Computers a lui Claudiu Florică, Profinet a lui Dinu Pescariu, compania Midocar Consulting, casa de avocatură Boştină şi asociaţii sau firma lui Cătălin Harnagea, fostul șef al SIE și a lui Dorin Marian, fost șef al Cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu.

În august 2004, European Aeronautic Defence and Space Company (EADS) Germania a semnat cu Ministerul de Interne din România acest contract, fără licitație, în valoare de 650 de milioane de euro pentru supravegherea și securizarea a peste 3.000 de kilometri de frontieră. Contractul a fost acordat prin Hotărâre de Guvern. La acea vreme, ministru de Interne era Marian Săniuță. România voia să intre în Uniunea Europeană și întărirea graniţelor era o condiţie esențială. Astfel au justificat oficialii necesitatea contractului.

Un an mai târziu, în 2005, a fost demarată prima anchetă privind contractul cu EADS după ce Corpul de control al ministrului de Interne, Vasile Blaga, a făcut plângere împotriva lui Toma Zaharia, fostul număr 2 din MAI pe vremea lui Năstase. Blaga a renegociat contractul și ar fi ajuns la o reducere de 100 de milioane de euro. În 2009, costul contractului EADS a fost majorat, însă, cu peste 200 de milioane de euro, preţul final ajungând la 750 de milioane de euro.

În 2015, procurorii DNA au reluat ancheta. Potrivit surselor Realitatea PLUS, anchetatorii aveau informații că, pentru încheierea contractului cu clauze favorabile, EADS ar fi fost condiţionată să subcontracteze o parte din servicii, în valoare de 60 de milioane de euro, către Fujitsu Siemens Computers, firma lui Claudiu Florică, unul dintre denunțătorii și apoi inculpații din dosarele Microsoft. O parte din bani ar fi trebuit să ajungă în conturile unor oficiali ai statului român.

Toate suspiciunile procurorilor au rămas în aer pentru că dosarul a fost închis trei ani mai târziu din lipsă de probe. 

 

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentBragadiru și Chiajna intră în carantină din această seară
Articolul următorGabriel Oprea despre cazul polițistului Gigină: „Dacă vedeam accidentul, mă aruncam în groapă”