Guvernul României a aprobat ordonanța care reglementează vaccinarea împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei, precum și activitatea de vaccinare în ambulatoriile de specialitate.

Actul normativ reglementează activitatea de administrare a vaccinului împotriva COVID-19 de către medicii de familie la domiciliul persoanei. Aceasta va fi validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful fiind de 60 de lei/inoculare.Pentru administrarea vaccinului de către medicii de specialitate în cadrul ambulatoriul de specialitate pentru specialitățile clinice, inclusiv ambulatoriul integrat al spitalelor, validată ca serviciu de vaccinare în Registrul electronic naţional de vaccinare, potrivit schemei complete de vaccinare, tariful este de 40 de lei/inoculare.

Tarifele vor include şi consultaţia medicală, precum şi raportarea şi monitorizarea reacţiilor adverse postvaccinale.

Ioana Mihăilă: “Măsura are ca scop protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile”

„Am creat cadrul legal pentru ca un număr semnificativ de persoane să poată fi imunizate de către medicul de familie la domiciliu. Este o măsură ce are drept scop stimularea vaccinării și protecția cu precădere a persoanelor vârstnice, nedeplasabile sau mai greu deplasabile. Pentru vaccinarea la domiciliu, am crescut tariful cu 50%, la 60 de lei/inoculare, de la 40 de lei/inoculare cât este la cabinet, diferență menită să acopere cheltuielile de deplasare. De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice poate începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a proteja mai bine acele persoane care au şi cel mai mare risc de a se îmbolnăvi şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu SARS-CoV-2”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Măsurile, valabile cel puțin până în primăvară

Cele două măsuri sunt prevăzute a fi în vigoare până la data de 31 martie 2022, termen până la care a fost prelungită și activitatea de administrare a vaccinului de către medicii de familie în cabinetele proprii pentru persoanele înscrise pe lista proprie, pentru cele care nu au un medic de familie sau pentru care medicul de familie nu asigură aceste servicii.

 

Articolul precedentPantelimon: Proiect pentru limitarea impactului precipitațiilor abundente asupra canalizării pluviale
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Încep lucrările la linia de cale ferată București-Giurgiu