În zilele de 4 și 5 mai a.c., polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase din Ilfov, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov, au efectuat mai multe controale la fitofarmacii și asociații agricole, din județul Ilfov, având în vedere respectarea regimului de produse de protecție a plantelor.

În urma controalelor efectuate, polițiștii de la arme și economic au constatat o serie de nereguli la mai multe societăți comerciale de profil.

Astfel, la data de 4 mai a.c., la o societate comercială din Măgurele, polițiștii au descoperit cantitatea de 25 tone azotat de amoniu, aceasta fiind depozitată contrar prevederilor legale.

În cauză, polițiștii de la arme au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate.

La o altă societate comercială din Bragadiru a fost descoperită cantitatea de 602 l produse de protecție a plantelor, pentru care societatea nu a luat măsura neutralizării, având în vedere că acestea aveau termenul de valabilitate expirat.

În cauză polițiștii de la arme au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

De asemenea, polițiștii de la arme au aplicat o sancțiune contravențională conform O.G.4/1995, cu amendă în valoare de 3000 lei și au confiscat 400 ml. de produse de protecție a plantelor expirate.

Politiștii de la economic au aplicat o sancțiune contravențională conform OUG 28/1999, cu avertisment și au confiscat suma de 126 lei.

La data de 5 mai a.c., la o societate comecială din  Afumați, polițiștii de la arme au descoperit cantitatea de 60 l de substanțe de protecție a plantelor având termenul de valabilitate expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit deșeuri.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentAcțiune de combatere a ambroziei de pe marginea drumurilor județene din Ilfov
Articolul următorIlfov. Control judiciar pentru înșelăciune