Doi bărbați, din Ilfov și Prahova, au fost depistați,vineri noapte, conducând beți pe drumurile din județ. Ei au fost conduși la unități medicale, pentru recoltarea de mostre biologice, iar pe numele lor au fost deschise dosare penale. O anchetă a fost demarată și în cazul unui bucureștean oprit în trafic, la Câmpina, și care a fost testat pozitiv cu aparatul DrugTest.

Vineri, în jurul orei 19.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpina au oprit pentru control, pe strada Ion Heliade Rădulescu, un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din municipiul București. Întrucât conducătorul auto avea un comportament suspect a fost testat cu aparatul DrugTest care a indicat rezultat pozitiv la substanțe posibil cu efect psihoactiv.

Ceva mai târziu, în jurul orei 23.00, pe strada 13 August din Breaza, polițiștii au depistat la volan un bărbat de 56 de ani, din județul Ilfov, care conducea aflându-se sub influența alcoolului. Aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0.49 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șofer beat urmărit pe străzile din Bucov

Pe timpul nopții, în jurul orei 2.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Ploiești aflați în zona Parcului Bucov au observat un autoturism care circula pe DN1B, din direcția Valea Călugărească către Ploiești, și care la vederea acestora a efectuat brusc viraj stânga către strada Tineretului. “Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar pe strada Eroilor au reușit identificarea și oprirea în trafic a autoturismului în cauză, care era condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Bucov. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții IJP Prahova.

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET. Întotdeauna puneți un strop de iubire și atenție în toate lucrurile pe care le faceți
Articolul următorBărbat prins la volan fără permis de conducere şi drogat