Sesiuni gratuite de patinaj sunt organizate în acest weekend la Patinoarul Berceni Arena.
”Dacă nu aveți planuri pentru acest weekend, vă așteptăm alături de prieteni și familie la Patinoarul Berceni Arena să vă bucurați de momente frumoase pe gheață la sesiunile gratuite de patinaj! Este ocazia perfectă să vă petreceți timpul liber, să vă distrați și să vă bucurați de sport”, a anunțat, vineri, pe Facebook, primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
Programul este următorul:
* Vineri, 7 februarie: Sesiunea 1 – 16:00 – 17:30; Sesiunea 2 – 18:30 – 20:00
* Sâmbătă, 8 februarie: Sesiunea 1 – 10:00 – 11:30; Sesiunea 2 – 13:00 – 14:30; Sesiunea 3 – 16:30 – 18:00; Sesiunea 4 – 20:00 – 21:30
* Duminică, 9 februarie: Sesiunea 1 – 10:00 – 11:30; Sesiunea 2 – 13:00 – 14:30; Sesiunea 3 – 16:30 – 18:00; Sesiunea 4 – 20:00 – 21:30.
AGERPRES