În perioada 7 – 13 iunie 2021, sunt organizate activități de control în trafic, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Luni, 7 iunie, polițiștii rutieri au acționat, la nivel național, pentru depistarea conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului/substanțelor psihoactive, precum și pentru verificarea legalității transportului rutier public de persoane.

Astfel, au fost verificate legalitatea transportului, sub aspectul autorizării, efectuat prin curse regulate şi ocazionale, deţinerea documentelor necesare efectuării transportului public de persoane de către operatorul de transport şi de conducătorul auto și verificarea respectării traseului şi a graficului de circulaţie, cu opririle aferente.

De asemenea, polițiștii au acționat pentru respectarea capacităţii maxime de încărcare a autovehiculelor de transport persoane, avându-se în vedere situaţiile în care persoanele sunt transportate în picioare și pentru verificarea respectării numărului maxim de locuri pe scaune prevăzute în certificatul de clasificare al autovehiculului, faţă de numărul maxim de locuri prevăzut în certificatul de înmatriculare al autovehiculului.

Au fost avute în vedere respectarea perioadelor de conducere, a pauzelor şi perioadelor de odihnă, de către conducătorii autovehiculelor şi existenţa atestării metrologice a aparaturii tahograf, precum și elementele de siguranţa circulaţiei: starea psiho – fizică a conducătorilor auto, verificarea cu aparatul alcooltest a tuturor conducătorilor de autovehicule care efectuează acest fel de transport, respectarea limitelor legale de viteză pe categorii de drumuri, valabilitatea inspecţiei tehnice periodice a autovehiculului.

Totodată, polițiștii rutieri au verificat modul în care conducătorii autovehiculelor care efectuează transport de persoane, respectiv pasagerii acestora, respectă prevederile Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel de activități vor fi derulate pe parcursul acestei săptămâni, pentru prevenirea evenimentelor rutiere.

Articolul precedentCulisele statului paralel | Informații BOMBĂ despre asasinatul de la Arad. Legăturile lui Ioan Crișan cu lumea politică și Florian Coldea
Articolul următorCulisele statului paralel | Gheorghe Falcă, dezvăluiri exclusive despre relația cu fiica omului de afaceri asasinat la Arad