Polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați la data de 17 aprilie a.c., la orele 20:09, cu privire la faptul că, la piscina unui complex rezidențial din Stefăneștii de Jos se află mai multe persoane, care nu respectă măsurile de protecție sanitară.

La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Voluntari împreună cu polițiști locali și efective din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale Ilfov, în cauză fiind indentificate 11 persoane participante, față de care au fost aplicate sancțiuni contravenționale conform Legii 55/2020, în valoare de 7000 de lei.

De asemenea, tot la 17 aprilie a.c., polițiștii orașului Otopeni au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din orașul Otopeni se află în desfășurare o petrecere privată, la care participă mai multe persoane fără respectarea măsurilor de protecție sanitară.

La fața locului polițiștii din Otopeni împreună cu polițiștii locali și jandarmi au identificat 47 de persoane participante.

Până la acest moment au fost aplicate cinci sancțiuni contraventionale conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 8.500 de lei, urmând să fie aplicate sancțiuni contravenționale și față celelalte persoane participante.

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentTrafic intens la intrarea în capitală, de pe Autostrăzile A1 și A2
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 190. Diana Șoșoacă ar putea lăsa Senatul fără pagină de You Tube