Perioada Sărbătorilor de Iarnă este momentul propice pentru inițierea sau completarea petițiilor pentru interzicerea comercializării și folosirii petardelor.
Zeci de mii de persoane au semnat petiția pentru interzicerea comercializării și folosirii petardelor lansată pe https://www.petitieonline.com/interzicerea_pcomercializarii_si_folosirii_petardelor_pe_intreg_teritoriul_romaniei, iar alte sute de mii de distribuiri pe rețeaua de socializare Facebook au readus în discuție propunerea de modificare a legislației actuale.

Aproape 30.000 de semnături s-au strâns de la inițierea acestei propuneri, în luna ianuarie 2020, în care se solicită “interzicerea comercializării și folosirii petardelor de orice fel, pe întreg teritoriul României”, după cum se arată în textul petiției online.
Potrivit legislației în vigoare, în prezent pot fi utilizate, conform Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive, articole pirotehnice de divertisment, cu risc scăzut și cu nivel scăzut de zgomot, încadrate în categoriile 1-3, care sunt destinate utilizării în spații închise sau deschise, dar al căror nivel de zgomot și riscuri de accidentare sunt minime.
Pe de altă parte, comercianții de artificii sunt obligați să dețină autorizație de vânzare, în caz contrar pot primi amenzi de până la 15.000 de lei și, în cazul în care articolele pirotehnice sunt vândute fără avizele necesare, comercianții pot face chiar și închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentSe închid restaurantele, cafenelele, sălile de spectacole și jocurile de noroc din Ilfov
Articolul următorBoboteaza, sărbătorită în condiții speciale. Precizări de la Patriarhie