Miercuri dimineață, Poliția Română efectuează 214 percheziții domiciliare pentru combaterea infracționalității, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale, transmite IGPR.

Perchezițiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la unitățile de parchet competente, în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, contrabandă, trafic de droguri, trafic de persoane, criminalitate infromatică și contrafacere.

De asemenea, sunt cercetate fapte penale de delapidare, fals, tâlhărie calificată, furt calificat, la domeniul silvic, la regimul armelor și al munițiilor, braconaj cinegetic și privind protecția animalelor.

Totodată, vor fi derulate 24 acțiuni și 152 de controale pe linie de arme, dar și două acțiuni și 5 controale pe linie de mediu.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracționalității de orice fel și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

Sursa: Realitatea de Giurgiu

Articolul precedentUCRAINA: Părinții scriu cu pixul, pe pielea copiilor, data nașterii și numerele rudelor, pentru cazul în care vor fi uciși
Articolul următorIlfov. Accident rutier între un camion şi două autoturisme, pe DN1, la Otopeni