Polițiștii au găsit, la cele peste 100 de percheziții organizate joi în București și 36 de județe, peste 100 de arme de diferite tipuri, cartușe, articole pirotehnice și țigări, toate care ar proveni din contrabandă.

Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București, au efectuat 103 percheziții domiciliare, în municipiul București și 36 de județe, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor și contrabandă calificată.

La activități au participat peste 300 de polițiști specializați în cercetarea infracțiunilor la regimul armelor și al munițiilor din cadrul structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, precum și criminaliști și luptători de intervenție și acțiuni speciale.

Activitățile au fost desfășurate în județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea. Acțiunea a vizat creșterea gradului de siguranță și scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc, scurte și lungi, care ar fi fost introduse pe teritoriul României, prin intermediul unor firme de curierat rapid.

Armele erau comandate on-line și livrate prin curier

“În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea indisponibilizării, 53 de arme lungi neletale, de tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 10 pistoale de  tir sportiv, cu aer comprimat, de diferite calibre, 22 de pistoale de autoapărare, cu gaze, de calibrul 9mm, 28 de arme de tip airsoft, un pistol de semnalizare, supus autorizării, 2 arme lungi cu proiectile din cauciuc, o armă lungă confecționată artizanal, 2 arbalete supuse notificării, 2 cartușe letale, 43 de articole pirotehnice, precum și 211 pachete de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă.

Armele ridicate vor fi supuse unei constatări criminalistice balistice, în vederea stabilirii categoriei din care fac parte”, a anunțat Inspectoratul General al Poliției Române.

Anchetatorii au anunțat, anterior, că, în perioada iulie – noiembrie 2021, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au documentat activitatea infracțională a unei persoane juridice, cu sediul în Ungaria, care, prin intermediul unui site web, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării și diferite tipuri de muniție aferente acestora, fără a respecta condițiile de procurare, prevăzute de Legea nr. 295/2004, privind regimul armelor și al munițiilor.

Articolul precedentBilanț coronavirus 10 decembrie: 931 cazuri noi și 97 de decese dintre care 25 anterioare
Articolul următorANSVSA: Porcul crescut în gospodărie, carnea și produsele din carne de la acesta sunt interzise la comercializare