Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare ieri, 10 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Bucureşti (9) şi  județul Ilfov (1), la domiciliile persoanelor și sediile sociale ale unor firme implicate în activitatea infracțională.

Totodată, au fost puse în aplicare 6 mandate de aducere.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2017-octombrie 2017, în vederea sustragerii de la plata de impozite şi taxe către bugetul de stat, ar fi fost pus în aplicare un sistem, care ar fi presupus importul de mărfuri din China, prin intermediul unor societăţi de tip „fantomă”.

După efectuarea formalităţilor vamale, produsele importate ar fi ajuns la adevăraţii proprietari fără niciun document de provenienţă, făcând posibilă, ulterior, valorificarea acestora, fără a fi întocmite documente justificative în care să fie înregistrate aceste operaţiuni.

Astfel, beneficiarii reali ar fi fost cei care comandau mărfurile de la exportatorii externi şi ar fi plătit contravaloarea acestora, însă, atunci când containerele ajungeau în România, operaţiunile de import nu ar fi fost efectuate în numele societăţii beneficiare.

Prin utilizarea acestor paliere de tranzacţionare, s-ar fi realizat o disimulare a trasabilităţii mărfurilor de la societăți şi crearea unor avantaje fiscale pentru 6 societăți comerciale beneficiare, care ar desfășura activități comerciale, într-un complex comercial, administrate de cetățeni români și chinezi.

În perioada menționată, firmele de tip „fantomă” ar fi efectuat  91 de importuri din China, prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin sustragerea de la plata TVA și impozitului pe profit, fiind de aproximativ 1.100.000 de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate documente și alte mijloace de probă, la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice fiind conduse 6 persoane bănuite de evaziune fiscală, în vederea audierii.

La activități au participat polițiști din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., specialiști ai Institutului Național de Criminalistică și luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentCămătari din Bragadiru, ridicaţi de polițiști
Articolul următorModificare: Durata arendării, minimum 7 ani