Peste 800.000 de țigarete de contrabandă au fost descoperite de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad și Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în urma a 22 de percheziţii domiciliare, efectuate în județele Arad şi Ilfov.

În cadrul dosarului penal, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 41.849 de pachete cu ţigarete, netimbrate, conţinând 836.978 de ţigarete provenite din contrabandă, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 684.335 de lei.

În cauză, a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 10 persoane.

Față de 4 persoane a fost luată măsura reținerii, pentru 24 ore, urmând a fi prezentate Parchetului Judecătoriei Arad, cu propunere de arestare preventivă.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La activități au participat polițiști din cadrul Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale – I.G.P.R. şi polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Arad și Ilfov.

Acțiunea a fost realizată în cooperare cu Direcţia Regională Vamală Bucureşti.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă  principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentPatru comune din Ilfov au tot mai multe cazuri de Covid 19
Articolul următor4.761 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV-2 și 73 de decese!