Lucrările la Pasajul Domnești sunt în plină desfășurare, anunță secretarul de Stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

S-a finalizat montarea grinzilor principale, a celor secundare și a elementelor intermediare la rampa de urcare dinspre Domnești, cât și la cea de coborâre spre această localitate. De asemenea, s-au turnat primele două straturi de asfalt pe noua poziție a Centurii Capitalei, spre Bragadiru, s-au finalizat terasamentele pe noua poziție a Centurii spre Chiajna și s-a așternut balastul stabilizat.

În zilele urmatoare va fi turnat și asfaltul, în așa fel incât, până la sfarșitul săptămânii viitoare, să se devieze traficul pe noul amplasament al Centurii Capitalei.

A început montarea elementelor prefabricate aferente zidurilor de sprijin ale rampei de coborâre spre Bragadiru, elemente produse la Măgurele.

Echipele de sudori continuă sudarea tablierului metalic montat deja, ori de câte ori timpul permite, având în vedere că această operațiune nu se poate executa pe ploaie.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentBilanț coronavirus 6 iulie: 51 cazuri noi de infectare și 4 decese. Situația actualizată pe județe
Articolul următorValul de căldură care a făcut ravagii în Europa va lovi România, urmează 5 zile de foc