În perioada 22 – 24 noiembrie 2021, Consiliul Județean Ilfov, în parteneriat cu Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” și Asociația Română Anti-SIDA (ARAS), desfășoară activități de depistare precoce (screening) a tuberculozei în cadrul grupurilor vulnerabile, din județul Ilfov.

În data de 22 noiembrie 2021, caravana se va afla în localitatea Petrăchioaia, în intervalul orar 9:00-13:00, în fața Dispensarului (la NEI medical Asist, lângă Școala nr 1 și Poliție), în data de 23 noiembrie 2021, în localitatea Vidra, sat Sintești, în intervalul orar 9:00-13:00, în fața cabinetului medicului de familie (str. Principală), iar în data de 24 noiembrie 2021, în localitatea Gruiu, în intervalul orar 9:00-13:00, în fața Dispensarului (șos Lunca Gârliței – str. intrarea Dispensarului).

Aceste activități se derulează în baza protocolului de cooperare semnat în luna august a anului curent, prin care Consiliul Județean Ilfov, alături de partenerii săi, își propune realizarea unor acțiuni concrete pentru a facilita accesul cetățenilor din Ilfov la servicii de sănătate. Activitățile presupun deplasarea unei caravane, prin care ilfovenii vor beneficia de acces facil, gratuit, aproape de casă, la consultații medicale puse la dispoziție de un cabinet mobil, dotat cu aparatură de radiologie și diagnostic molecular rapid.

Inițiativa se adresează cu precădere persoanelor din grupuri vulnerabile, însă pot participa toți locuitorii județului Ilfov care au domiciliul în mediul rural, atât persoanele fără posibilități financiare, care doresc să acceseze servicii de sănătate specifice, cât și oricare alte persoane interesate de o evaluare medicală pulmonară preventivă.

Caravana de screening este dotată și cu un program de inteligență artificială care ajută la depistarea tuberculozei și altor 14 patologii pulmonare. Serviciile medicale ale caravanei sunt asigurate de personal medical specializat, iar în contextul pandemiei de COVID-19, cu ajutorul testelor efectuate în mod gratuit, pot fi detectate inclusiv eventuale sechele post-COVID-19 și se poate face o recomandare pentru continuarea investigațiilor la un medic specialist.

Accesul către serviciile medicale va fi completat de activități de informare, educare și conștientizare, desfășurate inclusiv prin intermediul medicilor de familie, la nivelul județului Ilfov, iar persoanele diagnosticate vor beneficia de activități de sprijin în vederea facilitării participării la tratament (ex. consiliere psihologică, suport individual personalizat, subvenții și alte servicii adaptate și necesare).

Planificarea următoarelor locuri de deplasare a caravanei va fi transmisă în timp util, astfel încât un număr cât mai mare de locuitori ai județului Ilfov să poată beneficia de acces gratuit la aceste servicii de sănătate.

Acest proiect se înscrie în direcțiile principale de acțiune ale Consiliului Județean Ilfov, stabilite prin ,,Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale din județul Ilfov 2018-2023”, privind accesul eficient al cetățenilor la servicii de prevenție, de urgență, de îngrijire și asistență, de recuperare/reabilitare sau alte servicii specializate de bună calitate, cât mai aproape de domiciliu.

.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentSONDAJ Inscop: Gabriela Firea conduce detașat în TOPUL încrederii populației – Senatorul PSD a întrecut lideri politici de calibru
Articolul următorBilanț coronavirus 20 noiembrie: 2.697 cazuri noi și 214 decese