În urma controalelor făcute de comisari de la ANPC la complexul Dragonul Roşu au fost aplicate 45 de amenzi, în valoare de 274.000 de lei.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că în perioada 17 – 22 noiembrie s-a desfăşurat o acţiune de control pentru a verifica modul în care este respectată legislaţia în domeniu în complexul en-gros Dragonul Roşu.

Din cei 53 de operatori economici controlaţi, care activau în diverse domenii (confecţii textile, jucării, cosmetice, produse electrice), până în prezent s-au finalizat verificările la 28 şi s-au dat 45 de amenzi contravenţionale, în valoare de 274.000 de lei, şi șapte avertismente.

Ca urmare, au fost menţinute măsurile speciale, adică interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme (suspiciune de a fi contrafăcute), prin sigilarea standurilor, în cazul a 24 de operatori economici, 13 dintre aceştia aflându-se deja în cercetări, pe aceeaşi temă, de către poliţiştii de la SICE.

La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Secţiei de Investigare a Crimei Economice (SICE) Ilfov.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentGuvernul a prelungit starea de alertă, cu anumite „relaxări” pentru CEREMONIILE de 1 DECEMBRIE
Articolul următor1.727 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore