A mai fost făcut un pas pentru proiectul din Prelungirea Ghencea, care presupune lărgirea la 4 benzi, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, dar și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești).

Ministerul Transporturilor a aprobat indicatorii tehnico-economici.

Totodată, au fost aprobați și indicatorii tehnico-economici pentru proiectele: Nod rutier A3 – Gruiu și Nuci (IF), Nod rutier A1 – Ionești (DB), Nod rutier A2 – Dragos Voda (CL), anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor.

Proiectul din Prelungirea Ghencea, care presupune lărgirea la 4 benzi, între Mărăcineni și Pasajul Domnești

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, anunță că Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru mai multe proiecte din regiunea București-Ilfov, printre care și proiectul „Lărgire Prelungirea Ghencea”.

Supralărgirea Prelungirea Ghencea între strada Brașov, viitorul capăt de linie al tramvaiului 41 și Pasajul Domnești, prevede următoarele:

– lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, dar și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești);

– realizarea pistelor pentru biciclete;

– amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 metri și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 metri;

– modernizarea sistemului de iluminat;

– realizarea sistemului de canalizare pluvială;

– amenajarea a 2 stații de autobuz;

– amenajarea unei zone mediană 2 x 4 metri, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Capitalei;

– amenajarea unor intersecții semaforizate:

    • intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710);
    • intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850);
    • trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Traseul sectorului de drum se află pe teritoriul Capitalei (Sectorul 6) și al județului Ilfov (Bragadiru și Clinceni) și este cuprins între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești.

Bus Rapid Transit, propunere pentru PMB

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor știe că doar lărgirea din Prelungirea Ghencea și, în general, investițiile în infrastructura rutieră, fără ca acestea să fie integrate cu sistemele de transport public, nu vor rezolva definitiv problema traficului din București.

Astfel, Irinel Ionel Scrioșteanu propune Primăriei Municipiului București, după finalizarea acestor lucrări, să studieze implementarea unui proiect privind realizarea unei benzi unice pentru autobuze, de tip BRT (Bus Rapid Transit).

Banda unică pentru autobuze ar putea fi implementată pe zona mediană, acolo unde este prevăzută linia de tramvai și poate fi funcțională până la momentul în care va fi realizată infrastructura necesară circulației tramvaiului.

„Așa cum am mai spus, integrarea acestor elemente de transport (infrastructură rutieră, mijloace de transport în comun rapid și predictibil) reprezintă cheia descongestionării traficului rutier în zona marilor orașe”, declară Scrioșteanu pe Facebook.

Următorul pas pentru proiectul din Prelungirea Ghencea: lansarea licitației de excuție a lucrărilor.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentGeorge Simion, noi dezvăluiri bombă în dosarul Petrom. Planul prin care compania poate fi descurajată
Articolul următorPasajul Berceni, tot mai aproape de final